Reședința județului Buzău, pe malul drept al Buzăului, la ieșirea râului dintre dealurile subcarpatice, la 101 m altitudine. Buzău – 103.481 de locuitori la recensământul din 2021. Prefix poștal 12. La 120 km nord-est de București, la răscrucea celor trei mari provincii istorice – Muntenia, Moldova, Transilvania.
Cel mai vechi document care menționează numele: o scrisoare din 372 d.Hr. a unui înalt funcționar roman, Iuunius Soranus, guvernatorul Scythiei Minor, trimisă Sfântului Vasile cel Mare. Relatează că misionarul Sava fusese înecat de goți în râul Mousaios – forma tracică a numelui Buzău. Sfântul Sava Gotul e patronul spiritual al orașului. Târg atestat documentar din 1431, sediu episcopal ortodox din sec. XVI.
Sec. XVII-XVIII – seria de catastrofe care a dus la emblema orașului, pasărea Phoenix. Arsuri, inundații, cutremure și mai ales războaie turco-ruse repetate. Armata otomană a ars complet orașul în 1768-1774, în 1806-1807, și câteva rânduri între ele. La 1812 Buzăul era practic abandonat – locuitorii fugiseră în văi. S-au întors și au reconstruit de fiecare dată. Aceasta a determinat autoritățile din sec. XVIII să adopte Pasărea Phoenix ca simbol pe sigiliul orașului – renaștere din propria cenușă. De aceea cea mai veche clădire din Buzău, Casa Vergu-Mănăilă, datează doar din jurul anului 1780.
1872 – calea ferată București-Buzău-Brăila-Galați. 1881 – linia Buzău-Mărășești, prima cale ferată proiectată și construită integral de ingineri români. Nod feroviar major – magistrala 500 (București-Suceava) trece prin Buzău. Palatul Comunal, clădirea-simbol, construit în a doua jumătate a sec. XIX. Industrializarea forțată comunistă – populația s-a triplat în 50 de ani, de la 44.000 în 1941 la 148.000 în 1992. Fabrici de cauciuc, sticlă, materiale de construcții, textile. George Emil Palade – singurul cetățean român cu Premiul Nobel, a absolvit liceul B.P. Hasdeu din Buzău. Constantin Brâncuși a instalat sculptura „Rugăciune” în cimitirul Dumbrava al orașului.
La câteva zeci de km: Vulcanii Noroioși de la Pâclele, Focurile Vii de la Lopătari, chihlimbarul de Colți, podgoriile Dealul Mare. Tezaurul de la Pietroasele („Cloșca cu Puii de Aur”) – descoperit în 1837, piesă centrală a patrimoniului aurifer geto-dacic al României.